CNI “MATEI BASARAB” din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea anunţă scoaterea la concurs, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale, modificată şi completată prin H.G. nr. 1027/2014, pentru ocuparea unui post vacant personal contractual pe perioadă nedeterminată după cum urmează:
ÎNGRIJITOR I – 1 post CNI « Matei Basarab » Rm.Valcea – temporar vacant;
Dosarul de concurs va conţine următoarele documente:
a)cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c)copia certificatului de naştere;
d)copia certificatului de căsătorie, dacă este cazul;
e)copiile actelor care atestă pregătirea şi experienţa profesională
f)carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
g)cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
h)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
i)curriculum vitae;
În cazul documentului prevăzut la lit. g), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la alin. 1 lit. b)-f) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Dosarele de concurs se depun la CNI « MATEI BASARAB « situat în Rm. Vâlcea, str. Henri Coandă nr. 21, ultima zi de depunere pentru postul de îngrijitor pe perioadă temporar vacantă fiind data de 26 aprilie 2016 ora 1400.
Condiţii generale de participare la concurs conform H.G. nr. 286/2011:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice de participare la concurs :
Pentru postul de îngrijitor, personal contractual, durată determinată, :
-Condiţii de studii: diplomă/certificat de absolvire studii generale/medii
-Condiţii de vechime: minimum 2 ani ;
Tipul probelor de concurs, locul, data şi ora desfăşurării acestora:
Concursul va avea loc la sediul CNI Matei Basarab Rm.Vâlcea, str. Henri Coandă nr. 21.
Calendarul de desfăşurare a concursului:
-18.04.2016 – afişare anunţ concurs;
-26.04.2016 – ora 14.00 , data şi ora limită pentru depunerea dosarelor de concurs ;
-27-04.2016 – selecţia dosarelor de concurs şi afişarea rezultatelor ;
-28.04.2016 – depunere contestaţii selecţie dosare ;
-28.04.2016 – soluţionare contestaţii selecţie dosare ;afișare rezultate contestații ;
-04.05.2016 – proba practică ora 1300 ;
-04.05.2016 – afişare rezultate proba practică ora 1600;
-05.05.2016 – proba interviu ora 1000; afişare rezultate ora 1600 ;
-06.05.2016 – comunicare rezultate finale concurs
Bibliografie:
1. Legea nr. 319 din 2006 privind protecţia şi securitatea muncii și Normele de aplicare aprobate prin HG nr.1425/ 2006.
2. Legea nr. 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
3. Legea nr. 477 / 2004 – privind codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice: – Cap.II – Norme generale de conduită profesională a personalului contractual, art.7,
4. Legea 53 / 2003 actualizată – codul muncii ,,răspunderea disciplinară” (art.247 – art.252)
Relaţii suplimentare se pot obţine la CNI „MATEI BASARAB” RM.VALCEA, tel. 0350401741/0350401742
AFIŞAT 18 APRILIE 2016