Warning: call_user_func_array() expects parameter 1 to be a valid callback, class '' not found in /home/liceulma/public_html/cnimateibasarab.ro/cnimb/wp-includes/class-wp-hook.php on line 341
Anunț concurs Secretar I-M

Anunț concurs Secretar I-M

Rezultat-final-concurs-Secretar-IM
Rezultat-proba-interviu_concurs-Secretar-IM
Rezultat-proba-practica-Secretar-IM


Barem-corectare-proba-practica_concurs-Secretar-IM
Rezultat-proba-scrisa_Concurs-Secretar-I-M
Barem_Varianta-1-Secretar-I-M_06.10.2026

https://posturi.gov.ro/joburi/secretar-i-m

A. POSTUL SCOS LA CONCURS

Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de SECRETAR I-M, funcție de execuție, pe perioadă determinată, cu normă întreagă (8 ore/zi, 40 ore/săptămână).

B. CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE

Poate ocupa postul persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 15 din H.G. nr. 1.336/2022, cu modificările și completările ulterioare:

– are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

– cunoaște limba română, scris și vorbit;

– are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– are o stare de sănătate corespunzătoare postului, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

– îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și celelalte condiții specifice postului;

– nu a fost condamnată definitiv pentru infracțiunile și în situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 15 lit. f) din H.G. nr. 1.336/2022, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

– nu execută o pedeapsă complementară și nu este supusă unei măsuri de siguranță care să interzică ocuparea funcției/exercitarea profesiei;

– îndeplinește condiția privind integritatea comportamentală prevăzută de art. 15 lit. h) din H.G. nr. 1.336/2022, raportat la Legea nr. 118/2019, cu modificările și completările ulterioare.

C. DOSARUL DE CONCURS

Dosarul de concurs va conține documentele prevăzute de art. 35 din H.G. nr. 1.336/2022, cu modificările și completările ulterioare:

– formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut de H.G. nr. 1.336/2022;

– copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, aflat în termen de valabilitate;

– copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

– copiile documentelor care atestă nivelul studiilor, specializările și îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;

– copia carnetului de muncă și/sau adeverințe eliberate de angajator, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor;

– certificat de cazier judiciar sau, după caz, extras de pe cazierul judiciar; acesta poate fi înlocuit, în condițiile legii, cu declarație pe propria răspundere, cu obligația completării dosarului înainte de prima probă, dacă este cazul;

– adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

– certificat de integritate comportamentală, potrivit Legii nr. 118/2019, cu modificările și completările ulterioare;

– curriculum vitae, model comun european.

Copiile documentelor se prezintă împreună cu originalele, în vederea verificării conformității, dacă nu sunt depuse în copii legalizate/certificate potrivit legii.

Dosarele se depun la Secretariatul Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”, corp A, în termenul prevăzut în calendarul de mai jos. Informații: tel. 0350 401 742; e-mail: cnimateibasarab@cnimateibasarab.ro.

D. CONDIȚII SPECIFICE DE PARTICIPARE

– studii medii finalizate cu diplomă de bacalaureat;

– vechime în muncă: minimum 5 ani;

– recomandare de la ultimul loc de muncă;

– cunoștințe avansate de operare PC: Microsoft Office/echivalent, poștă electronică, navigare web și platforme educaționale;

– cunoștințe privind întocmirea, înregistrarea, evidența și administrarea corespondenței oficiale;

– cunoștințe de utilizare a aplicațiilor specifice sistemului educațional, inclusiv SIIIR;

– abilități de comunicare, relaționare cu publicul, organizare și gestionare a documentelor.

E. TEMATICA PENTRU CONCURS

1. Regimul actelor de studii și al documentelor școlare în învățământul preuniversitar;

2. Organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar; atribuțiile compartimentului secretariat;

3. Evidența personalului și documentele de personal specifice compartimentului secretariat;

4. Întocmirea, înregistrarea, circuitul și evidența deciziilor, adreselor, adeverințelor și corespondenței oficiale;

5. Arhivarea, păstrarea și circuitul documentelor;

6. Protecția datelor cu caracter personal și obligațiile de confidențialitate în activitatea de secretariat;

7. Noțiuni privind protecția informațiilor clasificate și a informațiilor secrete de serviciu;

8. Cunoștințe de gramatică și ortografie a limbii române;

9. Operare pe calculator: editor de text, calcul tabelar, poștă electronică, internet;

10. Utilizarea aplicațiilor informatice specifice învățământului preuniversitar, inclusiv SIIIR.

F. BIBLIOGRAFIE

1. H.G. nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

2. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

3. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

4. Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, în forma consolidată, cu modificările și completările ulterioare;

5. Ordinul ministrului educației nr. 4.634/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare gestionate de unitățile de învățământ preuniversitar;

6. Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

7. Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a GDPR, cu modificările și completările ulterioare;

8. Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, precum și H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare;

9. Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, cu modificările și completările ulterioare.

G. CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI

Calendar întocmit cu respectarea termenelor procedurale din H.G. nr. 1.336/2022, pentru un post vacant pe perioadă nedeterminată.

ActivitateDataOra
Publicarea/afișarea anunțului14.09.2026—
Data-limită pentru depunerea dosarelor28.09.202614:00
Selecția dosarelor29.09.202609:00–12:00
Afișarea rezultatului selecției dosarelor29.09.202614:00
Termen-limită contestații – selecția dosarelor30.09.202614:00
Afișarea rezultatului contestațiilor – selecția dosarelor01.10.202614:00
Proba scrisă06.10.202609:00–11:00
Afișarea rezultatului probei scrise07.10.202614:00
Termen-limită contestații – proba scrisă08.10.202614:00
Afișarea rezultatului contestațiilor – proba scrisă09.10.202614:00
Proba practică12.10.202609:00–11:00
Afișarea rezultatului probei practice13.10.202614:00
Termen-limită contestații – proba practică14.10.202614:00
Afișarea rezultatului contestațiilor – proba practică15.10.202614:00
Interviul16.10.202609:00
Afișarea rezultatului interviului16.10.202614:00
Termen-limită contestații – interviu19.10.202614:00
Afișarea rezultatului contestațiilor – interviu20.10.202614:00
Afișarea rezultatului final20.10.202616:00

Notă: în situațiile prevăzute de H.G. nr. 1.336/2022 (contestații, amânare, suspendare ori alte împrejurări legale), calendarul poate fi actualizat cu respectarea termenelor legale și cu informarea candidaților.

Date de contact

Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”

Râmnicu Vâlcea, str. Henri Coandă nr. 21

Telefon: 0350 401 741 / 0350 401 742

E-mail: liceulmateibasarab@yahoo.com

Web: www.cnimateibasarab.ro

Sari la conținut