„Şcoala Altfel”, privită iniţial ca o săptămână pierdută, a fost un pas spre întărirea relaţiei profesor – elev, în absenţa presiunii clopoţelului, a lecţiei care trebuie parcursă în 50 de minute, a ceasului ce merge prea alert între momentul „Bună ziua, luaţi loc!” şi „Sunteţi liberi, bună ziua!”.
Copii veseli, dornici de a participa la orice acţiune, de a experimenta sau exersa, profesori dispuşi să socializeze cu elevii lor, într-un context non-formal, atipic pentru învăţământul românesc, dar inovator, destins, prielnic pentru cunoaştere şi fixarea unor relaţii „poate mai umane” decât se pot stabili în cadrul unei ore de curs.
Aceasta saptamana susține educația alternativă prin activități informale pentru copii.
Profesorii și învățătorii sunt elemente cheie în acest program, sunt cei care stabilesc programul activităților, pe baza propunerilor venite din partea părinților și elevilor.
În ciuda scepticismului iniţial cu privire la această săptămână, părerea generală este una pozitivă. Săptămâna „altfel” a schimbat rutina şcolii, a permis exprimarea spiritului creativ şi a antrenat spiritul de echipă.
Colegiul National de Informatica “Matei Basarab” a realizat un program intens,interactiv si atractiv ,bazat pe activitati diverse:ateliere tematice,Concurs de cultura generala, Concursul “Treasure Hunt” ,activitati sportive ,vizite la institutii, toate organizate pentru clasele de gimnaziu si liceu.
Deasemenea,pentru invatamantul primar au fost pregatite activitati adaptate varstei ,precum : vizionari de filme sau spectacole de teatru,concurs de ghicitori si jocuri de dezvoltare personala.
In realizarea acestor activitati s-au implicat elevii scolii noastre, membrii ai Consiliului Scolar al Elevilor si voluntarii clubului “IMPACT”
Prof.Cocos Gabriela-Eugenia-coordonaror pentru programe si proiecte scolare si extrascolare ,impreuna cu comisia de desfasurare a programului „Scoala Altfel”